P

Urcă spre lumina zilei, spre amiază – spre toate
amiezele –
Înaintează atât de lent încât îi poți descifra
în mers toate ezitările
gândurilor. Pașii i se opresc sub povara cuvintelor
nepronunțate, dincolo de ecrane de liniște. Pășește
într-un strigăt enorm. Pașii i se împotmolesc
în strigăt
Lumina înaltă nu poate fi cuprinsă
nu poate fi străbătută.
În mulțime nu-l văd decât pe el.
Încep să văd.

Q

În miezul zilei, de sus, foarte sus
- ca și lumina -
el stăpânește orele
și transparența amețelii
apoi
căderea
- din înaltul zilei –
a mâinii care scrie,
care nu va înceta să scrie,
dispărând
în albul paginii

R

Despărțiți de oglinzi simetrice
veneam eu
pleca el
zi de zi
locul lui era gol
în cameră – doar ritmuri
după-zi
după-noapte
- să stingem acest ritm –
la ora la care
opac, poemul
e de nepătruns

S

La amiază, ora în fața ei însăși:
miez de amiază.
Oglindă a orei. Fiecare clipă se reflectă
în clipa dinainte. Înaintând în sens opus.
Scriind, vorbind, scriind. Nu, nu
e în acest cuvânt. Peste tot cuvinte în
cuvinte. Alb pe alb.
Scriu în răspăr, cuvintele
se destramă unul după altul.
De-scriu
Ziua înaintează
în noapte
Noaptea avansează
Orele sunt în joc.

 T

Timpul îi trece prin corp
textul înaintează
Afară
doar corpul care doare
și lumina care nu înțelege întunericul
echilibrul nu e decât o linie
care le separă
- el nu e în cuvântul acesta -

Va urma...