K

miez de noapte
- sens inversat -
de-abia are timp să se întoarcă
cu spatele la oglindă, să traverseze
spațiul care îl separă de oglindă.
Își trece mâna peste față,
acoperind jumătate din ea:
jumătate mână, jumătate chip.
Ceea ce chipul îi spune devine tot mai tăios
- lipsit de privire –
prin culoarele visului,
traversând sensuri și absențe de
sensuri, deschizând uși, închizându-le
una după alta
- se duce -

L

Strigăt: strigăte în strigăt în strigăt
devenit atât de înalt - transparent
încât în el mijesc zorii.
El pleacă. Încontinuu. Imobil,
ore întregi.
În spatele lui, noaptea mușcă
până în depărtare.
Palidă plecare
- răsturnată – traversând bruma.
Drum vitros care va dizolva
imaginile
va împrăștia semnele
va dezgândi cuvintele
va de-scrie poemul
va desciti sensul
ab-sens

M

Dimineață se trezesc, unul câte unul, ritmuri.
Fiecare ritm se privește în oglindă
spasmodic.
Noaptea i se retrage în ridurile chipului.
Doar linia albă – conturul buzelor – încercuiește
cuvintele.
În soare – chip de umbră.
La umbra chipului scriu – venind dinspre orizont.
Care e cuvântul acela
care descrie
orizontul nopții -

N

Deplasând o tăcere
și încă o tăcere – cuvintele-i devin sinuoase.
Literele se distanțează
literă
literă
- albul paginii le orbește -
lumina își schimbă unghiul.
O nouă plecare. Privește: nu e o privire
ci golul unei priviri.
În lumina instabilă,
nici cuvintele
nu mai sunt
aceleași.
Maree – iar și iar.

O

În jurul buzelor aceeași linie albă –
abia vizibilă – cerc ce se închide
tot mai mult.
Timpul îi traversează trupul.
Corpul doare în afară
și tace în cuvinte. Ștergând
sensuri, până la ultimul.
Fără trup
nu rămân decât semne.
Afară – o voce
mai multe voci
voci în voce
voce înăuntru
voce afară

Va urma...