„Actuala generație are datoria de a învăța din ororile trecutului, mai ales din tragedia celui de-al Doilea Război Mondial” de vorbă cu istoricul Carol Iancu

Creation Category: 

„Actuala generație are datoria de a învăța din ororile trecutului, mai ales din tragedia celui de-al Doilea Război Mondial”

„Actuala generație are datoria de a învăța din ororile trecutului, mai ales din tragedia celui de-al Doilea Război Mondial”

 

Renumitul istoric Carol Iancu, originar din Hârlău, România, Master of Arts cu mențiunea magna cum laude al Universității Ebraice din Ierusalim, Doctor în istorie și Doctor în litere și științe umanistice al Universității din Aix-en-Provence, a primit numeroase distincții pentru opera sa științifică, Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (2005), al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2010), al Universității din Oradea (2011) și al Universității „Ovidius” din Constanța (2013), el a fost ales membru al Academiei din Nîmes (2011), una din cele mai prestigioase din Franța (fondată în 1682).
Istoricul Carol Iancu, profesor titular de catedră la Universitatea Paul Valery din Montpellier, directorul Școlii de Înalte Studii ale Iudaismului din Franța, a fost decorat în 2012, în cadrul unei ceremonii la Universitatea din Montpellier, cu distincţia Ofițer în ordinul „Les Palmes Académiques” oferită de către Guvernul francez pentru activitatea sa excepţională de istoric.
Autor sau coautor a numeroase studii consacrate istoriei evreilor, relațiilor iudeo-creștine, antisemitismului, Șoahului (Holocaustului), și relațiilor internaționale, prof. univ. dr. Carol Iancu a oferit de-a lungul timpului, şi cititorilor din România o serie de volume de specialitate de un profesionalism de înaltă ţinută.
Astfel, printre volumele traduse în limba română, amintim: Evreii din România (1919-1938). De la emancipare la marginalizare, Hasefer, 1996, 444p.; Shoah în România. Evreii în timpul regimului Antonescu (1940-1944), Polirom, 2001, 206 p.; Lupta internațională pentru emanciparea evreilor din România. Documente și mărturii, Hasefer, 2004, vol. I (1913-1919), 317 p., vol. II (1919-1939), 395 p.; Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre, Hasefer, 2005, 304 p.; Bleichroeder și Cremieux…, Hasefer, București, 2006, 382 p.; Memoriile Șoahului. Poeme (cu pseudonimul Tristan Janco și desene de Tudor Banuş), Apostrof, Cluj, 2006, 82 p.; Evreii din România (1866-1919). De la excludere la emancipare, Hasefer, 2009, 502 p., ediția a III-a, revizuită și adaugită de autor, cu o „Bibliografie cronologică a chestiunii evreiești (1861-1919), completată până în anul 2008 ”. Cuvânt înainte de Dr. Aurel Vainer, Prefață de Prof. Dr. Andrei Marga; Alexandre Safran. O viață de luptă, o rază de lumină, Hasefer, București, 2008, 394 p. (plus 32 pagini de ilustrații). Alexandru Şafran și Șoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940-1944), Hasefer, 2010, 576 p.
Împreună cu profesorul Alexandru-Florin Platon a coordonat Profesori și studenți evrei (Enseignants et étudiants juifs) și Le Pogrom de Iași et la Shoah en Roumanie (Pogromul de la Iași și Holocaustul în România), apărute la Editura Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, în 2012 și 2015 (*).
În 2013, a avut lansarea în România, a unui volum inedit prin valoarea sa „istoriografică și memorială”, – Evreii din Hârlău. Istoria unei comunități – sub semnătura lui Carol Iancu, carte publicată de Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2013.
În acelaşi an, cu prilejul împlinirii a 65 de ani, istoricii Danielle Delmaire (Franța), Lucian Zeev Herscovici (Israel) și Felicia Waldman (Romania) au editat la Editura Universității din București cartea Romania, Israel, France: Jewish Trails. Volume in Honor of Professor Carol Iancu (333 p.), sub egida Centrului de Studii Israeliene Goldstein Goren din cadrul Facultății de Științe Politice a Universității din București. Această lucrare cuprinde în afară de biografia, bibliografia și lista masteratelor și tezelor de doctorat conduse de profesorul Carol Iancu, 8 articole în engleză și 14 în română. Un al doilea volum omagial („Mélanges”) a fost editat în limba franceză în 2014 sub titlul Roumanie, Israël, France: parcours juifs. Hommage au professeur Carol Iancu (740 p.) la editura Honoré Champion din Paris. El cuprinde nu mai puțin de 34 articole al căror autori sunt originari din 7 țări diferite. Ambele cărţi au cunoscut o dublă lansare: la Paris, în 2014, în cadrul evenimentului intitulat „Les Juifs de Roumanie entre histoire et mémoire” cât şi mai târziu, la Bucureşti.
În 29 octombrie 2014, istoricului Carol Iancu i s-a conferit titlul de membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Iași. Acest eveniment a fost consemnat într-un volum bilingv (în franceză și română) editat de profesorul Alexandru-Florin Platon, și publicat în 2015 la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: In honorem Carol Iancu, membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române (198 p.).
Anul 2015 este marcat de apariţia unui masiv volum în limba franceză Du génocide des arméniens à la Shoah : Typologie des massacres du XXe siècle la Editura Privat, din Toulouse, coordonat în colaborare cu Gérard Dédéyan, profesor la Universitatea Paul Valéry din Montpellier. Tot în 2015, Carol Iancu a primit Premiul de Istorie al Academiei Române, pentru cartea sa Evreii din Hârlău. Istoria unei comunităţi.
Şi iată că în toamna 2016, Carol Iancu lansează un nou volum Alexandre Safran et les Juifs de Roumanie durant l’instauration du communisme. Documents inédits des archives diplomatiques américaines et britanniques (1944-1948) în cadrul Simpozionului ştiinţific „Dr. Alexandru Safran şi Evreii din România” organizat la filiala Academiei Română din Iaşi, luni 5 septembrie 2016, și în cadrul Simpozionului „Dr. Alexandru Șafran” în Aula Academiei Române din București, miercuri 7 septembrie 2016.
Vineri 4 noiembrie 2016 a avut loc în cadrul Adunării generale a membrilor Academiei Române, alegerea prin vot secret a profesorului Carol Iancu, de la Universitatea Paul Valéry din Montpellier ca membru de onoare din străinătate al Academiei Române.
Prezent la Bucureşti, în data de 26 ianuarie 2017, profesorul Carol Iancu a primit diploma şi însemnele de membru din partea Academiei Române.

 

Marina Nicolaev: — Domnule Profesor Carol Iancu, sunteţi cotat ca unul din cei mai mari istorici ai momentului prin activitatea dumneavostră profesională excepţională. Întreaga dv. familie v-a sprijinit întotdeauna, v-a înconjurat cu afecțiune în vechea urbe moldovenească. Ce idealuri aveaţi pe vremea când eraţi elev ? Aţi dorit de la bun început să deveniţi istoric? Când şi cum a avut această viziune copilul plecat din Hârlău în lume spre culmile superlative ale afirmării?

Carol Iancu: — E adevărat și acest lucru l-am subliniat și cu alte ocazii, că în Hârlăul meu natal, am primit două comori: în casa părintească am primit o moștenire religioasă și culturală, iar la școala primară și la liceu, o educație și un învățământ de excepție din partea unor dascăli de elită. Ca elev, am iubit foarte mult trei materii, româna, franceza și în special istoria, dar nu pot susține că chiar de la bun început am dorit sa fiu istoric. În schimb, dacă există o relație între destinul unei vieți și locurile natale, pot afirma astăzi că angajamentul meu în domeniul istoriei a fost determinat de ambianța Hârlăului, unde se întâlnesc amintiri istorice și dilemele conviețuirii. Aici, unde am văzut lumina zilei, am fost marcat de ruinele palatului domnesc al lui Ștefan cel Mare, de lângă frumoasa biserica Sfântul Gheirghe, cât și de superba Sinagoga Mare datând din anul 1814. Din anii copilăriei am putut surprinde problematica relațiilor dintre creștini și evrei, cu o viață culturală și religioasă bogată, deși diminuată de presiunile unui regim totalitar, buna înțelegere intercomunitară, acomodarea, dar și momentele de intoleranță, subiecte care se regăsesc în diferitele mele cărți consacrate istoriei evreilor români și României contemporane.

— Plecat din România la 17 ani, aţi urmat studii atât în Israel cât şi în Franţa. Aveţi anumiţi profesori din Hârlău din memoria dumneavoastră afectivă care v-au marcat ?

— Persoana pentru care păstrez cea mai mare admirație și căreia doresc să-i aduc aici un omagiu este regretata mea învățătoare Hilda Dumitrescu, o doamnă germană, originară din Bucovina, care m-a învățat frumoasa limba română. De asemenea profesorii de limba și literatura română de la liceu: Vasile Lișman (autorul unei monografii consacrate Hârlăului), Puica Grimberg (devenită Marcus după căsătoria sa cu profesorul de matematică Avram Marcus) și mai ales Vasile Tătaru, care m-a marcat și care a marcat multe promoții de elevi. El a fost nu numai un dascăl cu un mare talent pedagogic, dar și fermentul și motorul unei neobișnuite activități artistice și culturale atât la liceu cât și în oraş, organizând numeroase spectacole, piese de teatru cu participarea elevilor săi.

— În familia dumneavoastră, cu excepţia fiicei Sarah, care este o strălucită violoncelistă solistă la Orchestre National du Capitole de Toulouse, soţia Danièle Iancu, este istoric şi de asemenea fiul, Michael Iancu. Puţini ştiu că Michael Iancu este doctor în istorie și a fost conferenţiar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj în România, între 2006 și 2012. Actualmente, Michael Iancu este director al Institutului Universitar Euro-Mediteranean Maimonide, din Montpellier. A publicat în 2014 „Les Juifs de Montpellier et des terres d’oc” la editura Cerf din Paris, şi chiar e-book-ul in 2016. Alături de soţie aţi scris în 1995 „Les Juifs du Midi: une histoire millénaire”, Éditions A. Barthélemy. V-aţi propus vreodată să publicaţi împreună şi cu fiul dumneavoastră ?

— Răspunsul este pozitiv: Am coordonat deja împreună cu Michael un volum colectiv intitulat: Les Juifs d’Algérie, de l’enracinement à l’exil (Evreii din Algeria. De la înrădăcinare la exil) apărut în 2013, la Lille, într-un număr special al revistei Tsafon (revistă de studii iudaice din nordul Franței). De asemenea, am plăcerea să vă anunț că în luna decembrie a acestui an va apărea un al doilea volum colectiv coordonat împreună cu Michael, consacrat unui subiect extrem de important și actual: Les Relations Israël-Diaspora à travers l’histoire (Relațiile Israel-Diaspora de-a lungul istoriei), la editura Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Fiica mea Sarah a susţinut sub egida Institutului francez, Muzeului de Artă şi Comunitatea Evreilor din Timişoara o serie de concerte şi a imprimat de curând cu sprijinul Institut Europeen des Musiques Juives primul CD „Mélodies hébraïques” pentru violoncel şi pian (Sarah Iancu, violoncel – David Bismuth, pian).

— În 2002 aţi publicat sub pseudonimul Tristan Janco un volum de poeme in Coll. „SEM – Études juives et hébraïques” nº 9 intitulat „Mémoires de la Shoah”. Cartea a fost publicată in românește în traducerea Letiției Ilea sub titlul „Memoriile Shoahului” în 2006. Sunt 36 de poeme, cifră, nu întâmplătoare, deoarece după o veche credință evreiască la fiecare generație, prezența a 36 de „Drepți” permit lumii să existe. Volumul este alcătuit din cicluri poetice care reprezintă memoria spațiului, omului și a timpului într-o interdependență indisolubilă, aducând în prim-plan, necesitatea păstrării intacte a memoriei a celui mai mare masacru din istoria modernă a omenirii. Aimé Césaire spunea că „Poezia este o insurecţie contra societăţii”. Poate fi poezia o formă de rezistenţă în contemporaneitate ?

— Pentru mine publicarea acestei culegeri de poeme acompaniate de desenele pictorului Tudor Banuş, a reprezentat o datorie morală. Am dorit să aduc și prin creația poetică un omagiu victimelor Shoah-ului (Holocaustului), volum care completează
astfel scrierile mele știinţifice consacrate celei mai teribile tragedii a secolului XX. Cele 36 de poeme sunt cuprinse în trei rubrici: – Păzitor al memoriei; – Memoria poeților; Memoria ciclului lunilor anului. Primele douăsprezece poeme pun accent pe injoncţiunea ebraică „Zakhor !”, „Amintește-ți! ”, A-și aduce aminte, a nu uita sunt imperative care comandă memoriei, iar în perspectiva problematicii acestui volum, ea se adresează tuturor oamenilor, indiferent de originea sau religia lor. Următoarele douăsprezece poeme sunt consacrate unor poeți care au fost victime ale Șoahului sau care au abordat în opera lor poetică acest subiect, printre care unii originari din România: Benjamin Fondane (B. Fundoianu), Ilarie Voronca, Paul Celan. Ultimele douăsprezece poeme prezintă fiecare un moment al Șoahului care a marcat fiecare lună a anului, în tot spațiul european, România fiind și aici prezentă.

— Între 25 şi 28 ianuarie 2015 aţi fost la Auschwitz, unde aţi participat, cu profesorii Andrei Marga şi Ladislau Gyémánt, la emisiunile realizate de TVR Cluj şi transmise în programele TVR 2, TVR 3, TVR Cluj, TVRI şi online TVR+, cu ocazia comemorării a 70 de ani de la eliberarea acestui lagăr de exterminare în masă de trupele sovietice, acolo unde au fost deportați și uciși peste 1.000.000 de evrei din cei peste 6 milioane exterminaţi în al doilea Război Mondial. „Să nu uităm că autorii exterminării/Unei treimi a poporului evreu/Sunt parte integrantă/A speciei umane ”.
Domnule Profesor Carol Iancu credeţi ca actuala generaţie poate învăţa din erorile trecutului, din tragediile războiului? În secolul XXI, oare conştiinţa umană poate în sfârşit, să perceapă Shoah-ul, acest genocid uman universal, la adevăratele sale dimensiuni monstruoase?
— Actuala generație are datoria de a învăța din ororile trecutului, mai ales din tragedia celui de-al Doilea Război Mondial, dat fiind că din diferite motive, mai ales politice, aspecte primordiale au fost ocultate, minimizate sau chiar negate. Așa a fost cazul fenomenului Shoah. În ce privește nimicirea sistematică a evreilor de către regimul nazist și colaboratorii săi în diferite țări ale Europei, doresc să insist asupra faptului ca eu utilizez întotdeauna cuvântul ebraic „Shoah”, care se regăsește în Biblie cu sensul original de „catastrofă” sau „distrugere”. Prefer utilizarea acestui termen, uzitat curent în Israel, unde Parlamentul a instaurat „Ziua Șoahului și a curajului”  (Yom Hashoah ve-ha-Gvura), precum și în Franța unde s-a răspândit grație filmului „Shoah” de Claude Lanzmann. Ca termen îl prefer celui de Holocaust care s-a impus în media americană în anii 60 ai secolului XX și care s-a înrădăcinat și în România pentru a defini același fenomen. Pentru că definițiile date de dicționare cuvântului Holocaust nu convin: „sacrificiu sau arderea integrală a unei victime”, „sacrificiu sângeros executat în scop religios”, pledez pentru utilizarea cuvântului Șoah, întrucât el nu pretează la nici o confuzie, fiind singurul care desemnează singularitatea fenomenului de nimicire totală a poporul evreu.
După 1990, deschiderea arhivelor în țările din fostul bloc comunist, perspective noi au intervenit în cercetările istorice și în reconstrucția memoriei evenimentelor, iar multiplicitatea publicațiilor atât științifice cât și de popularizare, au dus la o anumită conștientizare a Șoahului. În acest domeniu este încă mult de făcut, un rol capital trebuind acordat învățământului în școli, dar și în universități. De asemenea, dat fiind existența negaționiștilor, presa și diferitele organe de informație trebuie să trateze cu multă atenție acest fenomen. Din acest punct de vedere, cred că emisiunile realizate la Auschwitz în ianuarie 2015 au avut un important impact.
Percepţia Șoahului cu dimensiunile sale monstruoase și singularitatea sa trebuie să se facă și într-o perspectivă comparatistă, luând în considerare și celelalte genociduri ale secolului XX. Iată de ce am coordonat împreună cu un coleg specialist al istoriei armenilor, un volum intitulat: Du génocide des Arméniens à la Shoah. Typologie des massacres du XXe siècle (Toulouse, Editura Privat, 2015, 639 p.). Prin etapele și specificitățile nimicirii diferitelor populații, principalele teme – asemănări și diferențe, mărturii, istorie și memorie, negaționism și învățămant – sunt tratate într-o perspectivă pluridisciplinară. Este vorba de o publicație unică prin amploarea sa publicată în limba franceză la care au participat universitari și cercetători din zece țări diferite. Prin varietatea și bogăția studiilor reunite, această carte propune un nou punct de vedere pentru înțelegerea fenomenului genocidar care se regăsește în inima secolului XX, debordând chiar în secolul XXI și care privește întreaga umanitate.

— V-aţi remarcat în mod deosebit prin nobila misiune de a studia și evidenția ilustra personalitate a Șef Rabinului României din perioada celui de-al doilea război mondial, Alexandru Șafran, „un maestru generos, unul din cei mai mari ai generației sale” (Elie Wiesel) și întreaga sa activitate în slujba iudaismului, a umanității. În scrierile dumneavoastră l-aţi definit astfel: „interpelator al creștinismului, Alexandru Șafran este, indiscutabil, unul din artizanii cei mai importanți ai apropierii iudeo-creștine din sec. XX”. Puteţi relata prima dumneavoastră întâlnire cu Șef-Rabinul României şi mai târziu, după 1948, Șef-Rabinul comunității evreiești din Geneva Alexandru Șafran ?
— Am avut șansa să cunosc această personalitate de excepție în luna iunie a anului 1981, când am organizat cea dintâi „Universitate evreiască de vară” la Aix-en-Provence, la care el a pronunțat conferința inaugurală. Numeroasa asistență a fost cucerită de farmecul acestui bărbat care, în pofida aspectului său fragil, respira fervoare, energie și entuziasm, captivând cu ochii săi albaștri întreaga noastră atenție. El și-a povestit atunci viața marcată de evenimente excepționale: alegerea la vârsta de douăzeci și nouă de ani, în înalta demnitate de șef rabin al României, tragedia Șoah-ului, abuzurile regimului comunist totalitar impus de sovietici, alungarea din țara sa natală, stabilirea la Geneva unde a continuat să lupte pentru apărarea iudaismului și a Israelului, pentru apropierea între evrei și creștini, pentru drepturile omului. Tot la Geneva, grație remarcabilei sale erudiții, el a elaborat o operă de filozofie religioasă de anvergură, îndeosebi în domeniul studiilor cabalistice, cărţile sale fiind traduse în numeroase limbi. Întâlnirea de la Aix-en-Provence s-a transformat într-o prietenie – din partea mea respectuoasă dat fiind diferența de vârstă -, atestată și printr-o bogată corespondență pe care am intenția să o public în viitor. În anul 2001 am organizat la Universitatea Paul Valéry din Montpellier, un congres internațional „Permanențe și rupturi în istoria evreilor din România (secolele XIX-XX)” pus sub președinţia de onoare a Dr. Alexandru Şafran, iar în 2007 am reușit să public cartea Alexandru Safran. Une vie de combat, un faisceau de lumière (tradusă în limba română de Țicu Goldstein, și apărută un an mai târziu la editura Hasefer din București).

— Şi iată, mai sunt fapte şi documente inedite de prezentat publicului. În aceasta toamnă, aţi venit în România la filiala Academiei Române din Iaşi şi apoi la Academia Româna din Bucureşti cu noul dumneavoastră volum „Alexandre Safran et les juifs de Roumanie durant l’instauration du communisme. Documents inédits des archives diplomatiques américaines et britanniques (1944-1948)” publicat la Editura Universităţii din Iaşi. De menţionat că această carte se lansează cu prilejul comemorării a 10 ani de la trecerea în nefiinţă a Șef-rabinului Alexandru Şafran (1910-2006), membru de onoare al Academiei Române, moment marcat printr-o Sesiune ştiinţifică omagială a Academiei. Ce reprezintă pentru Dumneavoastră această nouă publicație ?

— Această carte constituie o urmare a biografiei pe care i-am consacrat-o și a volumului de documente dedicat rolului său în timpul Șoahului. Ea are ca obiectiv să facă cunoscute diversele aspecte ale activităților lui Alexandru Șafran, dar și al destinului evreilor din România într-una din cele mai complexe perioade din istoria acestei țări, cea a instaurării progresive a regimului comunist totalitar.
Bazată pe cercetări aprofundate în arhivele diplomatice americane și engleze, am putut selecționa și reproduce nu mai puțin de 120 de documente (104 în engleză, 13 în franceză și 3 în română) dintre care 114 sunt inedite. Corespondenței dipliomatice, mi s-a părut de cea mai mare importanță să adaug o masă de informații oferite de presa epocii și, în mod deliberat, nu m-am limitat la ziarele și periodicele din Statele-Unite și Anglia, și am decis să includ o serie de organe de presă nu numai din România dar și din alte patru țări: Australia, Canada, Palestina britanică și Elveția. Astfel am ajuns la un număr de 90 de articole sau extrase de articole (majoritatea în engleză și câteva în franceză, română și germană), dintre care 86 reproduse pentru prima dată. Un total de 210 piese la care am adăugat pentru o mai mare vizibilitate 35 de documente de arhivăm 30 de articole de presă în facsimil și 30 de ilustrații.
Documentele publicate ne ajută să înțelegem strategia autorităților comuniste care a constat la început prin a declara acceptarea monarhiei constituționale și a regimului democrat, și a demonstra o aparentă bunăvoință față de cererile justificate ale Federației comunităților evreiești, pentru ca treptat dar ajuns de repede să exercite o politică agresivă și opresivă. Ele descriu teroarea comunistă manifestată în toate domeniile societății românești care a vizat în mod egal pe evrei, organizațiile lor și liderii lor.  În ce privește pe șef rabinul Alexandru Șafran, documentele de arhivă și mai ales numeroasele articole de presă aduc prețioase informații privind activitățile sale, iar printre cele mai importante se cuvin a aminti următoarele: – Intervențiile sale la reuniuni internaționale, în special la Conferința de Pace de la Paris (1946), și cea de la Seelisberg (1947); – Puternica sa implicare în mișcarea sionistă, prin discursuri și conferințe emoționante, ascultate de mii de evrei, și lupta sa constantă pentru o liberă alia și recunoașterea Statului evreiesc independent; – Imensul succes obținut în decursul voiajului în Statele Unite prin acordarea de ajutoare importante pentru coreligionarii săi și pentru România, de către organizațiile evreiești americane și de guvernul Statelor Unite; – Rezistența cu mult curaj de care a dat dovadă la presiunile și amenințările autorităților comuniste și ale C.D.E.-ului; – Voința comuniștilor de a-l îndepărta din postul său încă din anul 1946, a fost comunicată primului ministru britanic Attlee (citez: Dr Șafran este atacat de comuniști ca reacționar care trebuie înlocuit cu un lider religios democrat…). Calitățile sale personale sunt subliniate de diverși observatori străini. Reprezentantul britanic la București subliniază profunda sa stimă pentru integritatea personală a lui Alexandru Șafran, și influența sa considerabilă.
În definitiv, examenul documentației reunite în acest volum ne permite să înțelegem cum, după 1944, Alexandru Șafran a știut să reunească comunitatea sa devastată de război, să o ghideze și să o apere în condiții din ce în ce mai dure, până în momentul când a fost împiedicat să-și asume funcția sa și să fie alungat de reprezentanții noului regim comunist totalitar. Plecarea sa forțată a avut loc la 23 decembrie 1947, în momentul cand se pregătea abdicarea regelui Mihai, intervenită o saptamână mai târziu și în care a fost declanșată o violentă campanie anti-occidentală și mai ales anti-americană.

— În Hârlău a rămas o comunitate de mai puţin de 10 evrei, cu o sinagogă de la începutul secolului al XIX-lea, considerată o adevărată „bijuterie a artei evreieşti populare”. Ce măsuri s-au luat în ultima vreme pentru consolidarea şi reamenajarea acesteia ?

— Sinagoga care a fost construită la începutul secolului al XIX-lea necesita de câțiva ani o restaurare urgentă: datorită Federației Comunităților Evreiești din România și a președintelui Dr. Aurel Vainer, membru în Parlamentul României, s-au început importante lucrări de consolidare (acoperișul a fost deja refăcut) și speram că vom putea reinaugura acest important edificiu religios cu picturi de inspirație biblică (animale, păsări și instrumente de muzică) de o mare valoare patrimonială, peste câteva luni. Cu această ocazie vom organiza un nou simpozion consacrat istoriei evreilor din acest oraș și din împrejurimi. Să nu uităm că Hârlăul, străveche vatră de cultură și spiritualitate românească, a fost timp de peste 250 de ani și leagănul unei importante comunități evreiești…

— Din 2008, şcoala nr. 15 din Bacău a devenit Şcoala „Dr. Alexandru Şafran”. Pe site-ul acestei şcoli este un motto din scrierile lui Alexandru Şafran: „Nu este orfan cel fără tată şi fără mamă, ci cel fără învăţătură”. Ce ne puteţi spune despre acest așezământ educațional ?

— Alexandru Şafran s-a născut la Bacău: ne bucurăm ca în acest oraș municipalitatea a dat numele său unui bulevard din oraș și că școala citată poartă numele său. Iată de ce Familia Dr. Alexandru Şafran a putut veni și oferi în câteva rânduri burse elevilor merituoși, în cadrul unor emoționante ceremonii în care elevii școlii au prezentat spectacole de calitate.

— „L’exilé ne renonce jamais au retour”. Există persoane care, în realitate, nu se îndepărtează niciodată. Vă mai aduceţi aminte de liliacul de la Hârlău?

— Plecat din România de peste o jumătate de secol, nu am uitat niciodată locurile natale, țara mea de naștere este pentru mine o patrie care niciodată nu m-a părăsit.

— Prof. univ. dr. Carol Iancu este unul din cercetătorii de excepție originari din România, cu misiunea nobilă de a lupta pentru restabilirea adevărului în paginile istoriei învolburate ale civilizației umane. Pentru că adevărul întotdeauna aşteaptă. Suntem toţi datori acestui adevăr. Acolo, undeva „în inima Occidentului/Un cărbune incandescent veghează”.

 

UN INTERVIU REALIZAT DE MARINA NICOLAEV

Articol publicat in revista Tribuna nr 347/2017

You voted 'up'.