Poeta și criticul literar, Ioana Geacăr, a publicat în 2009 la editura Libra, în colecția Studii sub titlul «Dictatura auctorială» (eseu despre proza experimentală  a lui Mircea Nedelciu).

Autoarea demonstrează  cu metodă și pe un ton partizan că Mircea Nedelciu (12 nov 1950-12 iulie 1999) a fost nu doar un simplu experimentator ci un scriitor major al epocii sale care a jucat și va juca un rol imens în evoluția liberă  a prozei românești, un autor supradotat cu calități artistice și intelectuale indubitabile, o personalitate vibrantă, un gânditor al literaturii exigent, care și-a pus întrebări fundamentale despre creație și la care a  găsit răspunsuri personale memorabile.

 Față  în față cu o dictatură, din sânul ei, opera sa este rezultatul unei lăudabile și permanente ebuliții intelectuale și emoționale. Ioana Geacar consideră  experimentul  ca forma sa de revoltă definitivă  în  fața problemelor existențiale ubuești cu care erau confrunțați scriitorii care nu au curbat spinarea în fața unor rinoceri aculturali.

Criticul îl situează în acest spațiu complex, în lupta sa permanentă  de a crea ceva nou, dincolo de limitele posibilului.

Optzecist «dès la première heure», face primii pași în literatură la Junimea, apoi alături de Gheorghe Crăciun (la care a venit nespus de des la Brașov pentru a medita «cu furie și dezlănțuiti» la noi forme de literatură  ) Gheorghe Iova, Ioan Flora etc…ori  în paginile revistei lor Noi, spiritul lor fiind continuarea  bazei experimentelor din limba română.

«A experimenta în literatura română, dupa opinia mea, înseamnă a scrie cu un număr de constrângeri cunoscute, autoimpuse, sau impuse. Scriitorul demn de acest nume are nevoie de constrângeri pentru ca spiritul lui să țâsnească a prin scris spre libertate» (Mircea Nedelciu).

Mircea Nedelciu prin opera sa  în întregime experimentală are o poziție singulară, căci i-a dat un caracter de sistem. De la bun început cu volumul «Aventuri într-o curte interioară»  a exercitat o mare influență asupra colegilor săi de generație.

Criticul observă  cu finețe că opera lui Mircea Nedelciu se sincronizează cu artele vremii sale, dar intenția lui este mult  mai orgolioasă decât a oricărui scriitor .

Demersul critic este reușit, plin de aplomb, aduce dovezi edificatoare ale spiritului de frondă, al postmodernismului sau avansat.

Ioan Geacar remarcă cu justețe ca Mircea Nedelciu și camarazii săi au deschis căi  îndrăznețe  de la postmodernism la experimentalism,  literaturii  tehnice, tehnicilor cinematografice, parodierii realului, fragmentarismului, artei minimale, hiperrealismului, colajelor, pictoprozei, Cartea culmină  cu un capitol dens și foarte demonstrativ  despre ceea ce autoarea numeste «dictatura auctorială » unde acest autor este analizat în profunzime, într-o lumina nouă  și dintr-un unghi nou, binemeritat de acest  autor inclasabil…

In același timp Ioana Geacar afirmă «că  Mircea Nedelciu nu aduce nimic nou sub raport tehnico-stilistic, însă nu caută originalitatea decât într-o inginerie textuală, prin combinații diverse ale variabilelor: subiecte, structura și tehnica narativă, experimentând continuu.

«Să-ți ții ochii veșnic ațintiți asupra cititorului»  (Fox Madow Ford) este o învățătură  care « pare să -l obsedeze pe Mircea Nedelciu, teoretician  al propriei opere în interviuri, dar și în interiorul acesteia, căci reflectă faptul că   autorul « nu trebuia sa fie creatorul unui singur stil. S-a autodefinit singur:  ‘sunt cred o natură  experimentatoare’»

In același timp Mircea Nedelciu afirmă că preferă să  scrie proză a scurtă  pentru ca în astfel de texte se simțea mai liber să experimenteze, romanul fiind o «formă  mai puțin suplă, cu riscuri mult mai mari…) Ioana Geacar face demonstrația inteligentă  a faptului că  Mircea Nedelciu a fost și autorul unor romane interesante, scrise cu un imens talent. Eugen Negrici vede aceasta literatură  ca o replică  la minciuna oficială a timpurilor.

Intr-un (prețios  pentru mine) autograf ? afirmația lui Eugen Negrici este confirmată  de spusele autorului : «poetei Angela Nache, cooptate pentru totdeauna în clubul privitorilor cu ochi prozastici ai lumii cenușii care ne-a fost dat să  trăim și să  scriem românește ! (febr. 1984)

Ii mai rămâneau abia 15 ani de trăit și de scris, pe fond de dictatură (accident biografic greu de consecințe, insuportabil)

In «Zodia Scafandrului» roman postum, scrisul este ezoteric, contrapunctic, îndelung cizelat.

Ioana Geacar subliniază  «excepția   Mircea Nedelciu» în peisajul literar românesc, creator al unei opere sistematizate, la care a lucrat cu o viziune de arhitect dar și cu un sacrificiu de sine, un curaj politic aluziv de scriitor angajat, martir al timpului său, cel mai talentat probabil dintre congenerii săi : «Să  nu uităm că noi înșine am fost personajele unei societăți distopice, am trăit într-o ficțiune urâtă » !

Aceasta ardere intensă , acest talent, această conștiință  literară exacerbată  parcurg ca un fir roșu, analiza exhaustivă  și minuțioasă a  acestui volum critic consacrat unui pasionant și extraordinar autor beckettian. 

Angela Nache Mamier