Monthly archive

"Cartea lunii la M.A.E." - lansarea volumului Prea Sfințitul Policarp - Însemnări despre Unchiul Pompei

Ministerul Afacerilor Externe vă invită luni, 30 iunie 2008, la lansarea volumului Prea Sfințitul Policarp – Însemnări despre Unchiul Pompei publicat la Editura Dareco, sub semnătura lui Radu Șerban, directorul direcției afaceri economice din cadrul M.A.E.

Category: 

Rezultatele Premiilor "Vladimir Colin"

Vineri, 27 iunie 2008, președintele juriului concursului "Vladimir Colin", cunoscutul scriitor Ion Hobana, a prezentat laureații la librăria Cărturești.

Juriul alcătuit din Ion Hobana (președinte), Cătălin Badea Gheracostea, George Ceaușu, Mircea Opriță și Liviu Radu a luat în discuție volumele apărute în perioada decembrie 2005 – decembrie 2007.

Category: 

poeme pe coajă de săpun. getting over you

Creation Category: 

diminețile
mă trezesc cu sentimentul că trebuie să fac ceva
tendonul nopții alunecă peste pubisul lunii
în duș, crini de spumă cresc până la glezne
văd aceeași risipă de albastru în lucarnă
și totuși ceva lipsește, ceva a încetat
să își țipe prezența
nu recunosc cămașa de șarpe desprinsă din coapse
și uneori când fornăie minotaurul zidit sub unghii
îmi amintesc că în Creta nu am fost împreună
săpunul de miere și glicerină cade cu zgomot
mă aplec să-l caut, ploile ultimelor
anotimpuri se revarsă toate
deodată
da, uit mereu să număr câte luni și zile au trecut
de când m-am gândit ultimă dată la tine, atâtea
eclipse, inundații și secete s-au întâmplat
de când am legat amintirile
pe clopotul liniștii
de când

wildness

Creation Category: 

wildness 

e un loc în care o putem lua de la capăt

ca o tumoare crescută în șoaptă

 

 

 

biserica zidită între păsări de pradă

peste catapeteasma silabelor

cu ușile date de pereți

neliniștea se va deschide prin tăcerea de sticlă

malign idol channel 

 

e un loc în care o putem lua de la capăt

dincolo de evanghelia pietrelor sea-land

 

turnuri de fildeș se înclină

seceta peste umbra ta adulmecă semne de moarte 

ca o durere asumată de la bun început

gândul meu dintâi

anevoios urcat pe călcâiul nopții

naște cuvinte

tu monștri

Géza György Györfi-Deák

Creation Category: 

 

Géza György Györfi-Deák s-a născut la 24 martie 1995 și este elev în clasa a VII-a B la Grupul Școlar Octavian Goga din Jibou.

Cea mai bună performanță a avut-o în iunie 2007, la Râmnicu Vâlcea, când a obținut o mențiune și medalia de argint a Societății de Științe Matematice la faza națională a olimpiadei de matematică.

A publicat in revistele Practic, Napsugar, Fituica, Interferente.

Desenează, ii place origami (modele originale: inima cu doua fete identice)

 
 
gydfs-starship-geza
 

 GSS Cataclysm

 
GSS Deucalion

GEZA Erelian szigete 

 
GEZA Notre Dame de Paris

Suflet dada

Creation Category: 

Mi-am rupt sufletul imposibil
în zgomotul ochilor de sticlă
poticnindu-mă de întrebări dada
alteori de clepsidre goale, în ani de grație
ca țarmul acesta risipit și învins
într-un asalt de coșmar
nici întuneric, nici lumină
în ocoluri largi doar pustiul din tine
și moartea aceasta plutind lividă
într-un poem amar
despre corăbii foșnind în larg
elogiul nebuniei îngenunchind în ruine
smulse fir cu fir de femei ieftine
te presimteam chinuit de sudoarea hindușilor
un secol de păsări rotindu-se în ciuda înverșunării
înlăuntrul meu printre spinii cuminți
cu prefăcută indiferență, de ceasuri date inapoi
incizii etrusce azvîrlite
din comoara cine știe cărui Titanic

anatema împotriva mea

.......................

Foto:ND44 DADA Raoul Hausmann Mech Spirit of age

Pages